Isaia 61
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Vestirea mântuirii
61 „Duhul(A) Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a(B) uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec(C) pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia(D) şi prinşilor de război izbăvirea; 2 să(E) vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi(F) de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi(G) pe toţi cei întristaţi; 3 să dau celor întristaţi din Sion, să le(H) dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad(I) al Domnului, ca(J) să slujească spre slava Lui. 4 Ei vor zidi iarăşi(K) vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam. 5 Străinii(L) vor sta şi vă vor paşte turmele şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri. 6 Dar(M) voi vă veţi numi preoţi ai Domnului şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi(N) mânca bogăţiile neamurilor şi vă veţi făli cu fala lor. 7 În(O) locul ocării voastre, veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii, se vor veseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor şi vor avea o bucurie veşnică. 8 Căci Eu(P), Domnul, iubesc dreptatea, urăsc(Q) răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor şi(R) voi încheia cu ei un legământ veşnic. 9 Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri şi urmaşii lor printre popoare; toţi cei ce-i vor vedea vor cunoaşte că(S) sunt o sămânţă binecuvântată de Domnul.” 10 „Mă(T) bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci(U) M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca(V) pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei. 11 Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea(W) şi lauda(X) în faţa tuturor neamurilor.”
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.